A început acum câteva luni, mai exact în noiembrie 2009. Am aflat de acest program de la Sabina și Diana, două foste eleve de schimb, care cu răbdare mi-au explicat ce înseamnă YFU. Mi-a plăcut și am hotărât cu familia că trebuie să merg. Am îndeplinit toate formalitățile necesare, am trimis dosarul către fundație, iar în luna ianuarie am aflat că sunt așteptat la un interviu de selecție. Dau timpul înainte cu repeziciune și ajungem în luna martie, când cea mai recentă și mai frumoasă experiență a mea urmează să prindă culoare: Seminarul de la Cisnădioara. O experiență frumoasă pe care nu o voi uita niciodată, care a lăsat o amprentă puternică asupra mea. În mai puțin de o săptămână am învățat ce înseamnă “timpul” și cât de important este, am învățat să lucrez în echipă, am învățat să lucrez organizat, am venit acasă cu 27 de prieteni noi și cu o experiență de neuitat. A fost cea mai scurtă săptămână din viața mea, de care sunt foarte entuziasmat și dacă mi s-ar mai oferi ocazia, aș repeta-o de o mie de ori.
Am avut parte de o zi de naștere de neuitat pe meleagurile transilvănene, alături de niște oameni care m-au făcut să mă simt foarte bine, deși mă cunoșteau de maxim o zi. În ultima zi de seminar am încercat să profit de ultimul mic dejun împreună cu ceilalți, de prânzul împreună, de cină, de Bunter Abend, de absolut tot, pentru că mi-am dat seama că acele lucruri mărunte au făcut această săptămână așa de frumoasă. La seminar am cunoscut foști elevi de schimb, care cu nostalgie își aduceau aminte de Austauschjahr-ul lor, care bucuroși îmi povesteau de anul de schimb al fiecăruia și de activitățile pe care le aveau. Vedeam pe chipurile lor bucuria de a împărtăși cu ceilalți ceea ce au trăit ei și oarecum “invidia” că nu mai sunt în locul meu.
Ultima zi a fost “tristă” pentru că fiecare elev a spus câteva cuvinte așa, ca la sfârșit de seminar, și am cam plâns :D . Despărțirea a fost grea, pentru că se terminase ceva ce fusese frumos și s-a terminat destul de brusc. Cu toate că au trecut câteva zile de când m-am întors acasă, încă mai sunt cu gândul la seminar și la zilele frumoase de acolo. De la trezirile de dimineață, la ora 8, până la culcatul la ora 23. Înainte să plec am promis că tricoul pe care l-am primit cu blazonul “Youth For Understanding – ROMÂNIA” va fi pus în ramă și acest lucru face parte din planurile mele apropiate.
Și știu că nu ați înțeles prea multe din ce v-am povestit, însa sunt greu de explicat și povestit lucrurile frumoase de care am avut parte la seminar, și cel mai bine ar putea înțelege cineva care a fost ca mine. În mai puțin de cinci luni voi spune “la revedere!” familiei și prietenilor din România, îmi voi face prieteni noi, voi cunoaște tradiții noi, o țară nouă și oameni care aparțin unei culturi diferite de a mea. Inainte de seminar eram entuziasmat că voi pleca într-un an de schimb, dar acum sunt mai mult decat nerăbdător să plec, pentru că acum știu că trebuie să profit la maxim de fiecare secundă din Austauschjahr-ul meu.
Și da… știu, “Povestea YFU” pentru mine abia a început…
Eduard Bârhan
Viitor elev de schimb
Germania, 2010-2011
